“Tumoră cerebrală” este diagnosticul pe care-l primesc anual zeci de mii de pacienți din întreaga lume.
Fie că sunt benigne, fie că sunt maligne, acumulările anormale de celule în creier pun în pericol sănătatea și chiar viața pacienților.
Însă, pe cât de grav este diagnosticul, pe atât de performante sunt tehnicile care rezolvă astăzi atât tumorile benigne, cât și cancerele cerebrale. Iată ce declară președintele Academiei Mondiale de Neurochirurgie, profesorul Necmettin Pamir.
“În fiecare an, la nivel mondial, 5 persoane din 100 de mii sunt diagnosticate cu tumori cerebrale.
Acestea nu sunt genetice, însă există anumite tulburări ereditare care cresc riscul apariției formațiunilor tumorale, așa cum este scleroza tuberoasă. Pacienții trebuie să știe că tehnologia actuală destinată tratării tumorilor cerebrale a evoluat mult și a redus până la 1 la sută riscul de deces în cazul intervențiilor cerebrale.
Iar riscul complicațiilor variază între 5 și 7 la sută”, spune profesorul Necmettin Pamir.
La ora actuală, medicii diagnostichează peste 120 de tipuri de tumori beningne și maligne. Cauzele nu sunt bine cunoscute, însă expunerea la radiații, fumatul, obezitatea și un alt cancer în istoricul medical cresc riscul apariției tumorilor cerebrale.
Se estimează că jumătate dintre acestea sunt maligne, iar specialiștii atrag atenția asupra simptomelor care ar trebui să alerteze pacienții.
“Craniul uman nu este maleabil așa că dezvoltarea oricărei formațiuni tumorale crește presiunea intracraniană. Cea mai frecventă consecință este durerea de cap, care se resimte ca o presiune puternică și nu cedează de obicei la analgezice.
Aceasta poate fi însoțită de stări de vomă, convulsii și afectarea anumitor funcții, motorii de exemplu, în funcție de localizarea tumorii”, adaugă profesorul Necmettin Pamir.
Pacienții semnalează aceste simptome medicilor, iar după radiografii, tomografii și investigații prin rezonanță magnetică, specialiștii pot recomanda tehnologiile de ultimă generație pentru tratarea tumorilor cerebrale.
“Tratamentul tumorii depinde de vârsta pacientului, localizarea tumorii, dimensiunea și tipul acesteia. Dacă o tumoră crește repede, ea trebuie extirpată rapid. Procedura de îndepărtare totală a tumorii crește calitatea vieții pacientului și scade riscul de recidivă.
Dacă țesutul tumoral nu este scos în totalitate, tumora se poate reface. Astăzi, neurochirurgii din centrele medicale de prestigiu folosesc rezonanța magnetică intraoperativă care ne permite să detectăm țesutul tumoral rezidual chiar în timpul intervenției și să operăm până când îl scoatem pe tot.
De asemenea, tehnologia GammaKnife s-a dovedit extrem de utilă în tratarea tumorilor cerebrale”, spune președintele Academiei Mondiale de Neurochirurgie.
Prima operație de extirpare a unei tumori cerebrale a avut loc în 1890. Dacă acum un secol, rata de deces după o astfel de intervenție era de 50 la sută, astăzi, ea s-a redus spectaculos la un singur procent.
Sursa: www.doctorulzilei.ro