Diabetul zaharat a ajuns să lovească oameni de toate vârstele, iar simptomele bolii sunt subtile. De fapt, o persoană din trei cu această boală nu ştie că are diabet. „Diabetul de tip 2 e cea mai frecventă formă a diabetului zaharat, reprezentând 90-95% dintre cazuri.
Se caracterizează prin valori crescute ale glicemiei şi hemoglobinei glicate. Este cauzat de scăderea secreţiei de insulină din pancreas sau de scăderea acţiunii insulinei la periferie”, explică medicul Nicolae Hâncu, preşedintele onorific al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
În categoria celor cu risc major să dezvolte diabet zaharat de tip 2 se numără persoanele supraponderale şi obeze, cei care au rude de gradul 1 cu diabet, persoanele sedentare, fumătorii, precum şi cei a căror dietă include cantităţi mari de carne roşie, carne procesată, lactate grase. Femeile sunt şi ele la risc în timpul sarcinii.
Mare atenţie trebuie să aibă şi doamnele care suferă de sindromul polichistic, care cauzează rezistenţa la insulină.
Printre manifestările fizice care trădează diabetul şi care ar trebui să pună pe gânduri se numără şi următoarele:
1. SETEA EXCESIVĂ.
Este unul dintre primele semne de diabet. Nevoia constantă de a bea apă, gura uscată şi urinarea frecventă sunt demne de îngrijorare, ca şi pierderile sau creşterile inexplicabile în greutate. „Diabetul este o boală extrem de perfidă pentru că o lungă perioadă evoluează fără niciun semn. Când apare setea, urinarea, boala este deja într- o fază extrem de avansată”, avertizează medicul.
2. DURERI DE CAP. Pe măsură ce nivelul glicemiei creşte apar simptome adiţionale precum dureri de cap, vedere înceţoşată sau senzaţia de slăbiciune.
3. INFECŢII. Mai târziu apar şi alte complicaţii: tăieturile simple şi rănile superficiale se vindecă foarte greu, apar frecvent infecţii urinare şi mâncărimi.
4. DISFUNCŢII SEXUALE. Statisticile arată că până la 70% dintre bărbaţii cu diabet au probleme de potenţă. Motivul: diabetul afectează vasele de sânge şi terminaţiile nervoase din zona genitală, ceea ce face erecţia şi orgasmul dificile. La femei, apare uscarea vaginului. „Diabetul este însoţit chiar de la debut de foarte multe complicaţii, de aceea el trebuie prevenit. Dacă e depistat prediabetul se poate preveni convertirea acestuia în diabet”, explică medicul Nicolae Hâncu.
Persoanele încadrate în categoriile de risc ar trebui să îşi măsoare perioadic glicemia şi hemoglobina glicată. Testarea se face dimineaţa, pe stomacul gol. Dacă glicemia depăşeşte 125 ml/dl, iar hemoglobina glicată trece pragul de 65%, avem de-a face cu diabet.
Sursa: www.doctorulzilei.ro