INSTANT

Pr. Justin Parvu: Aceasta rugaciune sunt datori sa o faca toti crestinii. Are puterea sa adune mintea foarte repede, sa te interiorizezi si sa strigi din adancul inimii catre Dumnezeu

Astazi, cand timpul trece parca atat de repede si oamenii le fac pe toate in graba, incat nici Ceaslovul nu mai apuca sa il deschida de obositi ce sunt, cea mai buna arma impotriva vrajmasului este rugaciunea lui Iisus:

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul.
Aceasta rugaciune a fost si este zidul de aparare al Bisericii, zidul de aparare al crestinilor. Pentru ca fiecare crestin este o biserica, fiecare familie este o biserica, fiecare scoala poate fi o mica biserica…

Aceasta rugaciune are puterea sa adune mintea foarte repede, sa te interiorizezi si sa strigi din adancul inimii catre Dumnezeu. Rugaciunea lui Iisus nu trebuie sa o faca doar monahii, aceasta rugaciune sunt datori sa o faca toti crestinii.
Pe ea s-a sprijinit secole la rand viata Bisericii, pentru ca starpeste patimile, care sunt in inima noastra, caci acolo isi au radacina.

Inainte viata crestinilor nu era departe de cea a monahilor, si Sfantul Vasile cel Mare este cel care a adus monahismul pana in cetate, spre a fi de ajutor crestinilor in trebuintele trupesti si sufletesti. De aceea, crestinii, oriunde s-ar afla, fie ca sunt acasa, fie ca sunt la lucru, ca merg cu tramvaiul, calatoresc cu avionul, gatesc, repara, oriunde si orice ar face, sa rosteasca cu mintea lor aceasta rugaciune a lui Iisus.

Articolul continuă după reclame

Si in functie de silinta fiecaruia Dumnezeu va cobori harul Sau cel sfant in inimile noastre.
De ce nu se mai citesc cartile duhovnicesti, acum cand se tiparesc din ce in ce mai multe carti?
Dumnezeu o sa ne ceara socoteala pentru ca nu am citit. Nu avem dreptul sa spunem ca nu am stiut atunci cand suntem in necaz si ne departam de Dumnezeu; nu exista nu am stiut, ci nu am vrut sa stiu.

Pentru ca sunt atatea carti ale Sfintilor Parinti in care poti gasi sfaturi pentru orice problema ai avea. Ne plangem ca nu mai avem povatuitori si duhovnici iscusiti, dar nu ii vedem ca ei traiesc prin cartile, pe care noi nu le citim. O sa vina vremea cand nici Sfanta Scriptura nu o vom mai avea si vom tanji dupa un cuvant din Scriptura si nu il vom gasi. Luati si cititi vietile sfintilor si invataturile Sfintilor Parinti, ca va veni vremea cand nu le veti mai gasi. Mamele sa citeasca fiilor lor cate un capitol din Sfanta Scriptura in fiecare zi. Sa nu ne lipseasca Scriptura, ca in ea gasim viata vesnica.
Sursa: wow.bzi.ro

Publicitate

This website uses cookies.