INSTANT

Lucruri mai putin stiute despre nuci. Beneficii uimitoare

De foarte multe ori, alimentele simple sunt şi cele mai bune. Acesta este cu siguranţă cazul nucilor în care natura a pus un pachet aproape perfect de proteine (15 g/ 100 g), grăsimi sănătoase (60 g), fibre (2,4 g), antioxidanţi, precum şi multe vitamine (A, B, C, E şi P) şi minerale (sodiu, potasiu, calciu, magneziu, clor, fosfor, sulf, fier, cupru, zinc şi iod).

Dintre cele mai cunoscute proprietăţi ale acestor fructe, cea mai populară este aceea avută asupra funcţiilor cerebrale. De altfel, chiar forma miezului i-a făcut pe oameni, încă din Antichitate, să declare nucile alimentele creierului. Observaţiile empirice au fost demonstrate apoi prin studii ştiinţifice care au confirmat efectul benefic al nucilor în ceea ce priveşte eliminarea „golurilor de memorie“ şi potenţarea capacităţilor intelectuale.

Avantajele includerii nucilor în dietă nu se opresc însă aici, pentru că ele deţin cu mult mai multe virtuţi şi anume:

Acizii graşi omega 3

Acizii omega 3 pe care nucile îi conţin protejează împotriva iregularităţii bătăilor inimii care duc la apariţia atacurilor de cord, scad nivelul de trigliceride şi colesterolul „rău“ şi îl cresc pe cel bun pentru organism.

Arginina

Este un amino-acid care ajută la îmbunătăţirea sănătăţii vaselor de sânge, relaxându-le şi făcându-le mai flexibile şi mai puţin predispuse apariţiei cheagurilor. De asemenea, arginina are un rol important în creşterea sistemului imunitar.

Fibre

Nucile sunt o sursă excelentă de fibre, care ajută la menţinerea funţionării intestinelor, scăzând nivelul colesterolului şi controlând nivelul de zahăr în sânge, prevenind apariţia diabetului zaharat de tip 2.

Vitamina E

Este un puternic antioxidant care luptă împotriva radicalilor liberi, prevenind deteriorarea ţesuturilor şi a celulelor roşii. În plus, vitamina E este esenţială pentru o piele sănătoasă şi un sistem imunitar puternic.

Articolul continuă după reclame

Mineralele

Nucile au un conţinut important de minerale. Printre acestea se numără: manganul (intervine în diferite reacţii enzimatice: sinteza colagenului, construcţia oaselor şi articulaţiilor, metabolismul glucidelor, steroizilor şi a unor hormoni proteinici), cuprul (contribuie la integritatea membranelor celulare, limitează formarea radicalilor liberi, creşte imunitatea, reduce simptomele artritei, menţine vasele arteriale sănătoase), potasiul (susţine activitatea cardiacă) şi calciul (indispensabil pentru asigurarea solidităţii osoase şi funcţionării celulelor musculare şi nervoase), fierul (permite transportul oxigenului prin hemoglobină globulelor roşii).

De asemenea, conţin magneziu (intervine în metabolismul glucidelor, lipidelor şi proteinelor, în excitabilitatea neuromusculară, în activităţile enzimatice, în permeabilitatea celulară, în coagularea sangvină etc), zinc (protejează celulele împotriva radicalilor liberi, ajută ficatul în detoxifierea de alcool) şi seleniu (antioxidant, hepatoprotector, stimulează fertilitatea).

Rețetă pentru lapte din nuci

Consumând nucile hidratate ajutăm inclusiv digestia. Nucile se hidratează minimum 8 ore. Cel mai uşor este să le lasam la hidratat seara pentru a le putea consuma dimineaţa. Este foarte important să clătim nucile hidratate deoarece apa în care au stat la hidratat poate conţine toxine.

Laptele vegetal din nuci este extrem de uşor de preparat în casă și nu durează mai mult de 5 minute.

Pentru aceasta avem nevoie de 100-150 gr de nuci hidratate, 1 blender puternic, 1 litru de apă și un săculeţ de strecurat laptele. Se pun în cana blenderului toate ingredientele (nucile și apa) și se amestecă pana se transformă în lapte. Următorul pas este să separam pulpa de lichid. Astfel din 100 gr de nuci obţinem 1 litru de lapte.

Putem consuma laptele simplu, îl putem îndulci cu stevie sau îl putem da o aromă specială cu cacao, maca sau turmeric. Astfel, îmbogăţim laptele cu diverse superalimente (alimente cu înalte calităţi nutriţionale). Pulpa rămasă de la lapte nu se aruncă niciodată. Putem prepara din ea bombonele raw vegan, brânzică vegetală sau chiar un peeling pentru față. Tenul va străluci cu siguranţă după un asemenea răsfăț.

Surse:adevarul.ro/sanatate
www.csid.ro
doc.ro

Publicitate

This website uses cookies.