INSTANT

Horoscop Urania 23 – 29 septembrie 2017: O săptămână cu supărări, reacţii de orgoliu şi cumpene în căsnicie

Scorpion
Între 23 și 25 septembrie, dimineața, Luna în Scorpion va accentua trăirile interioare; nativii, însă, se vor simți în largul lor, pentru că vor avea posibilitatea să fie subtili, intuitivi, telepați, sensibili și receptivi. Între 25 septembrie, după ora 07:01′, și seara zilei de 27 septembrie, unii dintre Scorpioni vor fi preocupați de latura legală sau juridică a aspectelor financiare sau a relațiilor bănești.

Pe fond, se poate vorbi de o neregulă, de o eroare care trebuie remediată: în detaliu, însă, unele relații de amiciție se pot deteriora din cauza nemulțumirilor personale care pleacă de la bani. Nici de relațiile apropiate lui, nativul nu se va arăta prea încântat, dacă va trebui să cheltuiască pentru susținerea lor financiară.

Între 27 septembrie, după ora 19:24′, și 29 septembrie, Scorpionii se vor purta ca niște persoane lucide și raționale, care își vor fi închide sentimentele în dulap și vor privi lumea, oamenii și evenimentele cu precizia nemiloasă a unui entomolog (cel care studiază insectele). Unul dintre capitolele pe care le vor cerceta cu multă atenție vor fi relațiile de prietenie pe care le vor întoarce, în analiza lor, pe toate fețele, pentru a descoperi un detaliu util.

Un sector special îl reprezintă axa celor două case ale sănătății: stările proaste pot veni „din senin” și pot dispare la fel de brusc, fără o explicație logică. Aceste tulburări trupești sau sufletești vor fi posibile întreaga săptămână, cu un spor, în intensitatea manifestării lor (uneori sâcâitoare), pe 26 și 27 septembrie.

În cazul altor persoane, lezate mai demult în statutul lor profesional sau la locul de muncă, s-ar putea vorbi de o recuperare de imagine, de o reevaluare a situației care a justificat, în trecut, măsurile luate împotriva lor sau de aflarea unor motivații necunoscute care vor explica întregul curs al evenimentelor și logica ascunsă a lucrurilor, sau chiar de o posibilă reabilitare și victorie morală.

Articolul continuă după reclame

Sagetator
Între 23 și 25 septembrie, dimineața, numeroase vor fi motivele pentru care acești nativi nu se vor simți în largul lor: ba îi va chinui o stare de rău difuză la nivelul funcționării organismului, ba nu știu ce tristețe va pune stăpânire pe ei, ba niște amintiri le vor răscoli trecutul și îi vor amărî, ba vor purta ecoul evenimentelor de peste zi și nu se vor putea lepăda de bruiajul unor discuții și afirmați stupide care îi vor obliga să se gândească la o replică pe măsură. Între 25 septembrie, după ora 07:01′, și seara zilei de 27 septembrie, Săgetătorii ar trebui, în mod normal, să revină la normal, să fie iarăși veseli, încrezători, puternici, activi, sociabili. Firește că, și aici, vor interveni nuanțele necesare: viața profesională, răspunderile sociale, construirea unui nume, renume, glorie, obținerea unui succes, conservarea faimei, le vor pune probleme de strategie. Într-o primă etapă, ei vor recurge la exprimare sau apărare prin discurs liber, prin exprimare publică, prin activism și inițiativă organizatorică. Deși intențiile lor vor fi bune și constructive, demersul lor se va lovi de o serie de opoziții sau condiții (concesii) pe care nu le vor putea accepta de bună voie, de unde și al doilea aspect astral al acestei perioade, luptele interioare pentru găsirea unor soluții corecte. Între 27 septembrie, după ora 19:24′, și 29 septembrie, în mintea unora va încolți un plan cu miză financiară: dacă au funcție, au și bani; asta nu înseamnă că vor manifesta tendințe de parvenitism ci vor gândi o formulă de securizare a vieții lor poate și pe fondul multor responsabilități și cheltuieli asumate pentru susținerea familiei. Casa relațiilor de prietenie sau a comunicării cu persoane de care se simt apropiate prin idealuri, gusturi sau scopuri comune ar putea fi „scuturată” de evenimente care vor scoate la iveală aspecte de viață nebănuite; șocul Săgetătorilor ar putea să fie mare.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare===>

Publicitate

Page: 1 2 3 4

This website uses cookies.