Cum sa pastrezi mustul ca sa nu fermenteze – 3 metode fara conservanti
Tot mai multa lume tanjeste dupa produsele eco. In cele ce urmeaza va prezentam trei metode de pastrare a mustului fara conservanti:
Pastrarea prin congelare
Dupa ce mustul s-a limpezit el se trage in sticle.
Nu sunt recomandate flacoanele din polietilena pentru ca pot influenta gustul mustului. Sticlele se lasa goale de doua degete, pentru ca prin inghet mustul se dilata si ne putem astepta la explozii. Apoi sticlele se aseaza in congelator. Cand dorim sa le folosim le scoatem din congelator si le tinem doua-trei ore la temperatura camerei.
Mustul pastrat prin congelare isi pastraza toate calitatile, pentru ca la temperaturi scazute fermentatia acetica nu se produce.
Pastrarea prin fierbere
Intr-un vas emailat de zece litri (mai mic sau mai mare in functie de cantitatea de must pe care doriti sa o pastrati pentru iarna) , puneti mustul la foc mic.
Amestecati cu o lingura de lemn pentru a nu se prinde. Cand temperatura lichidului a ajuns la 90 de grade Celsius se opreste focul. Se toarna mustul in sticle, dupa ce in prealabil am pus un cutit sub fundul lor. Se astupa ermetic si se tin in haine pentru a-si pastra caldura pana a doua zi. Astfel se opreste fermentatia. Sticlele se aseaza in camara sau in beci la temperaturi constante.
Pastrarea cu hrean
Mustul obtinut dupa zdrobirea strugurilor se lasa sa se limpezeasca. Intre timp se rade hreanul (spalat numai) prin razatoarea mica. Se amesteca cu mustul si se pune in damigeana de 50 de litri.
Se lasa aproximativ doua saptamani, dupa care se trage in sticle. Sticlele se astupa cu dopuri de pluta si se tin la loc racoros . In 10 litri de must se pun 100 de grame de hrean ras.
Sursa: culinar.bzi.ro
Articol preluat integral cu acord scris.
This website uses cookies.