Cinci semne de alarmă că urmează să faci diabet

Una din cinci persoane trecute de vârsta de 20 de ani sunt în faza de prediabet, iar majoritatea dintre ele nici măcar nu ştiu acest lucru. Din păcate, prediabetul ridică riscul de a dezvolta diabet în următorii 10 ani în majoritatea cazurilor, însă există măsuri care se pot lua, acestea vizând în special regimul alimentar, menţinerea greutăţii corporale şi mişcarea zilnică.

Prediabetul cuprinde un grup de afecţiuni premergătoare diabetului zaharat de tip 2, caracterizat prin valori ale glicemiei între cele normale şi cele caracteristice diabetului manifest. Nu are simptome şi nu poate fi diagnosticat decât prin determinarea unor analize specifice (glicemia, test de toleranţă la glucoză, hemoglobina glicozilată).

Este descoperit în general la analizele de rutină.
Sunt predispuşi cei obezi, sedentari, hipertensivi, dislipidemici (cu valori crescute ale grăsimilor în sânge), cu diabet zaharat de tip 2 în familie, etc. Netratat, de multe ori evoluează către diabet plin, manifest, cu riscuri majore pentru sănătate.

De exemplu, o glicemie de 115mg/dl, aparent normală, ignorată de pacient şi uneori chiar de medici, ascunde acest mare pericol pentru sănătate.
Atunci când diagnosticăm prediabetul, avem o mare şansă de a preveni evoluţia lui prin modificarea rapidă şi consistentă a stilului de viaţă. Efortul fizic regulat (min 4 ore pe săptămână) şi o dieta echilibrată care să favorizeze controlul greutăţii (scădere 5-10%) pot conduce la scăderea riscului de diabet cu mai mult de 50%.

Aceste indicaţii pot fi personalizate în urma consultului unui specialist.
Acordă mare atenţie următoarelor 5 simptome, deoarece astfel vei putea acţiona preventiv şi vei putea ţine la distanţă mult temuta maladie a secolului 21 – diabetul:
Somnolenţa de după masă

Articolul continuă după reclame

Abia ce ai luat cina şi deja simţi că vrei să tragi un pui de somn? Trebuie să ştii că aceasta este o reacţie normală a organismului la o cantitate prea mare de carbohidraţi. Dacă întâmpini frecvent astfel de senzaţii de oboseală şi moleşeală după masă, ar putea fi un semnal de alarmă că toţi carbohidraţii ajung în fluxul sangvin ca glucoză, forţând astfel pancreasul să producă insulină. Însă, mâncând în cantităţi mari alimente bogate în carbohidraţi nu facem decât să suprasolicităm acest organ, drept urmare apare somnolenţa iar corpul este lipsit de energie.
Pentru a evita aceste situaţii este suficient să consumi alimente sănătoase precum cereale integrale, legume şi fructe, care necesită mai mult timp pentru a fi digerate iar astfel nivelul zahărului din sânge va fi stabil pentru mai mult timp. De asemenea, după masă fă o scurtă plimbare, chiar şi spălatul vaselor se pune, în loc să te aşezi pe canapea la televizor.

Poftele alimentare
Principalele categorii de alimente, dacă le putem numi aşa, de care ne e tot timpul poftă sunt: ciocolata, chips-urile şi cartofii prăjiţi. Acestea sunt pline de zahăr, sare şi grăsimi – 3 ingrediente care au gust atât de bun. E demonstrat ştiinţific că acestea dau dependenţă deoarece odată stimulează centrul de recompensare al creierului, creându-se astfel un cerc vicios: vom vrea din ce în ce mai mult şi niciodată nu va fi de ajuns.
Însă nu te gândi că doar silueta are de suferit de pe urma acestor pofte, ci şi interiorul tău se poate resimţi. Pe măsură ce îţi vei suprasolicita pancreasul să producă insulină, cu atât nivelul de glucoză din sânge va scădea şi vei resimţi o stare generală de oboseală, astfel că vei fi tentat să apelezi iarăşi la un energizant de tipul unei prăjituri sau o pungă de chips-uri pentru a-ţi recăpăta, atenţie – pe termen foarte scurt, energie pierdută.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare===>

Publicitate

Dacă vă plac materialele publicate va invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook