INSTANT

Cele mai nocive sucuri de pe piață. Sunt bomba de substanțe cancerigene

Cele mai nocive sucuri de pe piață. Sunt bomba de substanțe cancerigene
Un studiu realizat de Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România) arată că aceste băuturi, mai toate carbogazoase, conțin doar maximum 0,3% suc natural, în rest includ o listă lungă de ingrediente care pot declanșa, printre altele: diferite de cancer, Alzheimer, Parkinson, boala Basedow-Graves,

epilepsie, scleroză multiplă, reacții alergice, probleme de respirație, hiperactivitate și lipsă de concentrare, diabet și depresie.
APC România a achiziționat, în vederea realizării acestui studiu, 28 de sortimente de băuturi răcoritoare fără zahăr. 93% din produsele analizate sunt carbogazoase, fapt ce arată obiceiul de consum al românilor, orientat spre băuturi nealcoolice acidulate.

Conform datelor Institutului Național de Statistică, un român consumă, în medie, pe an, 150 litri de băuturi răcoritoare.
Lista ingredientelor care îți distrug sănătate:
Ingredientele regăsite în compoziția băuturilor răcoritoare fără zahăr/dietetice analizate sunt următoarele: apă, apă carbogazoasă,

dioxid de carbon, suc de struguri (0,1%), suc de mere (0,1%), suc natural de fructe: căpșuni, zmeură, coacăze negre, afine, vișine în proporții variabile (0,1%), maltodextrină, concentrat de morcovi cu rol de colorare, extracte cu rol de colorare din hibiscus și morcov, arome naturale de lămâie și lime, aromă naturală de portocale și alte arome, cafeină, arome, suc de portocale, antioxidanți (acid ascorbic),

acidifianți (acid citric, acid fosforic, citrați de sodiu), îndulcitori (aspartam, acesulfam de potasiu, ciclamat de sodiu, zaharine), coloranți (caramel cu sulfit de amoniu, albastru patent V, albastru briliant FCF, brunt HT, azorubină, roșu ponceau, coșenilă, caroteni, beta- apo-8-carotenal, antocianine), conservanți (benzoat de sodiu, sorbat de potasiu), corectori de aciditate (citrați de sodiu), stabilizatori (gumă arabică, gumă de ester, gumă de guar, esterii colofoniului cu glicerolul, esteri glicerici ai rășinilor din lemn).

Îndulcitorii sintetici, de 200 de ori mai dulci ca zahărul!
Dintre ingredientele menționate mai sus, cele mai utilizate sunt:
– TOATE produsele analizate conțin îndulcitori sintetici (aspartam, zaharine, acesulfam de potasiu, ciclamat de sodiu), după cum urmează:
– 46% conțin TREI TIPURI DE ÎNDULCITORI SINTETICI;
– 39% conțin PATRU TIPURI DE ÎNDULCITORI SINTETICI;
– 11% conțin DOUĂ TIPURI DE ÎNDULCITORI SINTETICI;
– 4% conțin UN SINGUR TIP DE ÎNDULCITORI SINTETICI.
Îndulcitorii sintetici au o putere de îndulcire care poate fi de până la de 200 de ori mai mare decât zahărul. Aceștia pot declanșa o serie de afecțiuni medicale, cum ar fi: boala Alzheimer, boala Parkinson, boala Basedow-Graves, epilepsie, scleroză multiplă, diabet și depresie.

Articolul continuă după reclame

82% dintre produsele analizate conțin acid citric. Acesta este un compus organic, cristalin, fără culoare, care aparține clasei de acizi carboxidici și este folosit ca acidifiant.Poate provoca dureri abdominale și ataca smalțul dinților. Acidul citric nu este recomandat în alimentația copiilor. De asemenea, nu trebuie consumate alimente ce conțin acid citric de către cei care au afecțiuni cardiovasculare sau renale, afecțiuni ale aparatului digestiv și diaree.
75% dintre produsele analizate conțin benzoat de sodiu, conservant sintetic care, în reacție cu acidul ascorbic, generează benzen, substanță toxică cancerigenă. În urma unui studiu realizat pe 200 de sortimente de sucuri de către FDA (Federal Trade Commission – USA) în anul 2005, la 10 dintre acestea s-a identificat un conținut de benzen cuprins între 7 și 89 ppm (părți per milion), limita maximă admisă în apa potabilă fiind de 5 ppm. În urma acestei constatări, marii procesatori de sucuri din SUA au decis să nu mai folosească acest conservant. Benzoatul de sodiu poate produce reacții alergice, hiperactivitate și lipsă de concentrare la copii (ADHD).

50% dintre produsele analizate conțin coloranți sintetici (caramel cu sulfit de amoniu, albastru patent V, albastru briliant FCF, brunt HT, azorubină, roșu ponceau). Coloranții sintetici pot provoca reacții alergice, modificări cromozomiale, tulburări de respirație, dermatite și au potențial cancerigen. Produsele alimentare care conțin coloranți sintetici nu sunt recomandate copiilor.
36% dintre produsele analizate conțin coloranți naturali (coșenilă – colorant natural roșu obținut dintr-o specie de gândac din America de Sud, caroteni, beta- apo-8-carotenal și antocianine), în timp ce 14% dintre produsele analizate nu conțin niciun fel de coloranți.

„Băuturile răcoritoare fără zahăr sunt realizate dintr-un amestec de apă, arome, cantități infime de suc din fructe și aditivi alimentari. Aceste produse sunt lipsite de nutrienți, generează impresii olfactive artificiale și nu au valoare biologică. În baza studiilor realizate în cadrul unor universități și instituții medicale de prestigiu, experții în nutriție și medicii pediatri nu recomandă folosirea acestor produse în alimentația copiilor, dar nici în cea a adulților cu afecțiuni medicale precum boli cardiovasculare, metabolice și neurovegetative.Din păcate, aceste produse, din cauza accesibilității date de preț (in medie 47 de bani per litru), sunt consumate în cantități mari de către familiile cu venituri situate sub salariul mediu pe economie. Având în vedere numărul mare de substanțe chimice din astfel de produse, solicităm menționarea pe etichetă a unui mesaj de atenționare de tipul A NU SE CONSUMA DE CĂTRE COPII!”,explică conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC România.
Sursa: www.doctorulzilei.ro

Publicitate

This website uses cookies.