Avem imaginile de la nuntă! Dorel din ,,Las Fierbinți” s-a căsătorit în weekend, uite cum arată dragostea vieții lui: ,,Este cea mai frumoasă femeie și cea mai frumoasă zi pe care am trăit-o până acum!”
Mihai Rait Dragomir a devenit cunoscut ca actor după ce a început să îl interpreteze pe deja celebrul personaj din serialul de comedie
,,Las Fierbinți”, Dorel. Puțini știu, însă, că ,,Dorel” s-a căsătorit în acest weekend.
Mihai și aleasa inimii sale, Ana, au avut căsătoria civilă în luna aprilie, iar acum au organizat ceremonia religioasă. Aici au fost prezenți toți prietenii celor doi îndrăgostiți, familia, dar și nașii de seamă: Mihai Bobonete și soția lui.
Mihai Rait a declarat după ceremonia civilă: ,,Este cea mai frumoasă femeie și cea mai frumoasă zi pe care am trăit-o până acum!”.
Mihai Rait povestea acum ceva vreme, într-un interviu pentru adevărul.ro, că proiectul serialului de comedie i-a schimbat viața:
Personal, e sentimentul plăcut că te recunoaşte lumea pe stradă, e foarte frumos că oamenii se bucură când te văd, ceea ce înseamnă că le oferi ceva foarte bun, că ceea ce faci tu are valoare, atinge şi ajunge acolo unde trebuie. Pentru mine chestia asta e măgulitoare, să vezi atâţia oameni care îţi spun:
„Foarte tare! Ţineţi-o tot aşa!“ Profesional, m-a învăţat să fiu actor, să ştiu să iau lucrurile şi altfel. Cred că nu m-am blocat în Dorel, pentru că fac şi altceva pe lângă „Las Fierbinţi“. Mă ajută să am experienţă ca actor, eu nu-mi văd doar de personajul meu, noi în pauzele dintre secvenţe, când repetăm, fiecare vine cu câte o propunere şi am văzut că stând în fenomenul ăsta zi de zi îţi mai vin şi alte idei pentru celelalte personaje, o grimasă la Giani, o reacţie la Bobiţă, toţi suntem aşa:
„Bă, nu ar fi mişto să faci chestia asta?“ Şi asta mă scoate puţin din confortul personajului, nu-mi văd doar de Dorel al meu şi atât. La repetiţii e o treabă colectivă.
Iată cum a arătat mireasa lui ,,Dorel”
Sursa: loon.ro