INSTANT

A crescut la orfelinat dar asta nu l-a oprit sa ajunga director de şcoală în Banat

De la 1 septembrie, profesorul Ionel Petrea a fost numit director al şcolii generale din Fârdea. Noul director are vârsta de 32 de ani, însă a avut o viaţă zbuciumată şi poate fi oricând un exemplu de reuşită în viaţă.

Pentru cei care nu cunosc povestea tânărului profesor, Ionel s-a născut în 1985, la Făget. Mama sa l-a abandonat şi Ionel a ajuns într-un centru de plasament din Lugoj, unde viaţa lui nu a fost tocmai uşoară. „Îmi aduc aminte că dormeam 50 în cameră, nu a fost ușor. Mi se tot repeta „tu ești al nimănui, nu ai mamă”.

Mă durea foarte tare atunci când vedeam că pe unii colegi îi vizitau mamele, îi luau în weekend-uri acasă, iar pe mine nu. Mai târziu, mă mai lua câte o familie în weekend acasă, a contat mult asta, am ieșit și eu în lume, am cunoscut alt mediu”, a povestit Ionel Petrea, pentru pressalert.ro.

I-a fost extrem de greu şi l-a şcoală însă s-a abiţionat pentru că a realizat că învăţătura e singura lui şansă pentru a reuşi „Eram vreo 30 de copii din orfelinat, care eram împărțiți în două clase ca să fim în sală cu alți copii normali. Aveam colegi care ne marginalizau, știu că mi se spunea «tu nu te joci cu mine, nu te joci fotbal, pentru că ești din orfelinat».

Din cauza acelui lucru urăsc și acum să joc fotbal” a povestit Ionel pentru ursa citată.
Tot pe când se afla la şcoală şi-a găsit mama, despre care auzise că locuieşte în Făget. Însă marea întâlnire avea să fie încă o lovitură pentru Ionel. Mama sa nu l-a recunoscut, iar după mai mulţi ani pe când avea să o reîntâlnească i-a spus că regretă că nu l-a putut avorta.

Articolul continuă după reclame

Ionel Petrea nu s-a lăsat şi a terminat şcoala a reuşit să urmeze o facultate şi a ajuns profesor la liceul din Făget, iar de la începutul acestui an a fost numit director la şcoala din Fârdea. “Pentru mine e un vis împlinit şi e dovada că se poate. Eu sunt exemplul că atunci când munceşti şi îţi doreşti cu adevărat ceva se împlineşte. Momentan, în urma unui interviu, am fost numit director prin detaşare, pe un an de zile, însă mă voi prezenta la concurs pentru a obţine un mandat de paatru ani. Vreau să-i mulţumesc doamnei Aura Danielescu, şefa Inspectoratului Şcolar Timiş, pentru că a dovedit încă o dată că lucrurile se îndreaptă şi la noi şi încet, încet dispar discriminările şi marginalizările, rezultatele fiind cele mai importante”, a declarant pentru banatenii.ro, profesorul Ionel Petrea.

Noul director al şcolii din Fârdea ne-a mai spus că îşi asumă şi rolul de asistent social pentru şcoala pe car o conduce şi vrea să dea posibilitatea tuturor copiilor să înveţe, indiferent din ce mediu provin. Pentru aceasta a început să caute sponsori care să ajute şcoala să poată asigura toate necesităţile pentru ca copiii care provin din familii cu posibilităţi reduse să vină la şcoală şi să primească tot ce au nevoie.
Sursa: loon.ro

Publicitate

This website uses cookies.