Totul despre dieta ketogenica: Slăbeşte mâncând de toate, în special grăsimi!

Totul despre dieta ketogenica: Slăbeşte mâncând de toate, în special grăsimi!

Ai urmat tot soiul de diete, însă nimic nu dă roade? Ce zici de o dietă în care poţi să mănânci de toate, recomandată de medicul Andrei Laslău care a reuşit să slăbească cu regulile ei până la 20 de kilograme într-o lună şi jumătate?

Doctorul Andrei Laslău, medic rezident în chirurgie generală la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” din Bucureşti care a descoperit beneficiile acestui regim, numit şi dieta ketogenică, a reuşit să slăbească 20 de kilograme în mai puţin de două luni de zile. Astfel de la 115 kilograme cât cântărea pe la sfârşitul lui noiembrie 2011 ajuns la 92 de kilograme în doar o lună şi jumătate după ce a început dieta ketogenică. (Vezi foto)

Foto: medicul Andrei Laslău înainte şi după ce a ţinut dieta ketogenică

Ca să aflăm mai multe despre principiile acestei diete i-am adresat câteva întrebaări medicului Andrei Laslău. Informaţii despre alimentele pe care le poţi consuma la micul dejun, prânz şi seară găseşti şi pe pagina oficială de Facebook a specialistului, unde postează fotografii cu tot ceea ce mănâncă sau pe pagina care promovează dieta ketogenică.

1. Ce presupune dieta ketogenică şi câte kilograme se pot da jos într-o lună, urmându-i principiile?
Doctor Andrei Laslău: Dieta ketogenică înseamnă o dietă în care se ard grăsimi pentru energie. În loc să ardem glucoză şi să stocăm grăsimi, vom arde grăsimi. Pentru că asta să se întâmple, trebuie limitate glucidele din dietă la maxim 50 grame pe zi. Dieta keto înseamnă că din totalul caloriilor, 5% provin din glucide, 30% din proteine şi 65% din grăsime. Se pot pierde destul de multe kilograme. Nu este neobişnită o pierdere de 3-4 kilograme în prima săptămână, reprezentând apă şi glicogen. Ulterior, se trece la arderea grăsimilor. Procesul este accelerat de efort intens de tip sprint sau sală de forţă. Eu am dat jos cu această dietă de la 115 kilograme la 92 kilograme într-o lună şi jumătate.

2. Câte mese trebuie să avem pe zi?
Doctor Andrei Laslău: Nu este atât de important numărul meselor. Unii oameni se simt bine cu 3 mese, alţii cu 3 mese şi două gustări. Este important să mâncăm atunci când ne e foame şi să diferenţiem senzaţia de foame de senzaţia de sete. Un pahar mare de apă atunci când credem că ne e foame este extrem de util. Totodată, trebuie mestecate foarte bine alimentele. Masa de dimineaţă este însă cea cu care insist la maxim, pentru că dacă aici nu dăm greş, reuşim să facem o grămadă de lucruri bune pentru noi ulterior, evitând tentaţiile dulci.

Articolul continuă după reclame

3. Care sunt grăsimile sănătoase pe care trebuie să le consumăm zilnic? De ce sunt ele atât de importante pentru corp?
Doctor Andrei Laslău: Contrar părerii generale, grăsimile păcătoase nu sunt cele saturate, ci mai ales cele vegetale, în special cele vegetale hidrogentate. Eu nu recomand margarină. Nu recomand uleiul vegetal, indiferent de care e. O explicaţie este că în natură nu găseşti ulei vegetal sau margarină. Găseşti seminţe de floarea soarelui sau măsline, care pe lângă grăsime (ulei), mai au şi proteine, şi glucide, şi fibre, şi antioxidanţi, şi vitamine şi minerale. Uleiul de pe raft nu există în natură. Cel hidrogenat este un dezastru, şi deja a fost interzis în restaurantele din New York din iulie 2008. Uleiul de măsline este cel mai falsificat produs la ora actuală, se pare că 70% din cel de pe raft este falsificat. Eu nu aş da bani niciodată pe un produs falsificat. În concluzie, recomand grăsimile din produse animale, carne, ou, peşte, unt, smântână de preferat în ordine: de ţară, locale, bio, dar şi convenţionale sunt bune până la urmă, în comparaţie cu margarina. Din cele vegetale, recomand nuci româneşti, braziliene, macadamia, migdale, fistic, caju, seminţe de in, dovleac, floarea soarelui, sâmburi de caisă, avocado, nucă de cocos, măsline naturale, toate crude. Grăsimile din mâncare dau gust şi saţietate, sunt esenţiale pentru absorbţia unor vitamine (A,D,E,K) şi fitonutrienţi (licopen). Grăsimile participă la formarea tuturor membranelor celulare. Colesterolul este necesar pentru sinteza vitaminei D şi a steroizilor (cortizol, aldosteron, testosteron, estrogen). Cele esenţiale de tip omega 3 sunt implicate în reducerea trigliceridelor, colesterolului rău, creşterea celui bun, reducerea riscului de diabet, de boală cardiovasculară, de cancer, reduc inflamaţia sistemică.

4. Ce carbohidraţi trebuie să evităm şi pe care îi putem consuma în cantităţi moderate?
Doctor Andrei Laslău: Trebuie evitate pe dieta keto şi cred eu şi pe dietă non keto următoarele: cofetărie, patiserie, făinoase, zaharoase, sucuri dulci, tot felul de batoane şi batonaşe, covrigei, chipsuri, cerealele, fructele foarte dulci şi fructele uscate în cantitate mare, pâinea, pastele, cartofii şi orezul, îndulcitorii artificiali. Cele permise sunt cele cu puţine glucide, din nuci, legume, seminţe, fructe puţin dulci cum ar fi kiwi, ananas, mere şi fructele de pădure, care după părerea mea sunt cea mai bună sursă de glucide întrucât au doar 5% glucide şi vin însoţite de fibre, vitamine, minerale, antioxidanţi, fitonutrienţi, polifenoli, iar seminţele sunt pline de grăsimi bune.

5. Ce gustări sănătoase recomandaţi între mesele principale? Care sunt cele mai bune opţiuni?
Doctor Andrei Laslău: Mix de nuci, seminţe, midgale, caju, alune de pădure aproximativ 30-50 grame (o mână), brânză cremă cu fructe de pădure, iaurt grecesc cu fructe de pădure sau jumătate de ciocolată neagră cu minim 85% cacao.

6. Cum arată meniul într-o zi obişnuită, respectând principiile dietei ketogenice? Puteţi să ne oferiţi un exemplu de meniu pentru fiecare masă a zilei.
Doctor Andrei Laslău: Eu în general nu le dau pacienţilor meniu, pentru că vreau să combine intuitiv alimentele permise. Vă pot da însă un exemplu:

  • Dimineaţă: două ouă fierte cu 50-100 grame de brânză, o mână de mix de nuci şi o cafea
  • Gustare: dacă îţi e foame rău, mix de nuci 30-50 grame;
  • Prânz: orice tip de carne cu legume, mix de nuci sau cu legume gratinate cu caşcaval sau cu ou şi smântână;
  • Gustare: acelaşi mix sau brânză cremă cu fructe de pădure;
  • Seara: peşte cu legume.

7. După ce am atins greutatea dorită, ce soluţii recomandaţi pentru a ne menţine.
Doctor Andrei Laslău: Un regim low carb cu maxim 100 grame de glucide zilnic şi sport. Urcatul scărilor, să uităm de lift. Luăm maşină doar dacă este necesar.

Mergem pe jos cât putem de mult şi, bineînţeles, sală şi sprinturi, antrenamentul perfect.

Omul primitiv trebuia să fugă de o pradă sau să prindă o pradă. Efortul scurt, intens şi destul de frecvent de tip sprint este în ADN-ul nostru şi ne face să arătăm cel mai bine.

Idei rapide şi practice pentru mesele de dimineaţă, prânz şi seară!

De asemenea dacă vrei să obţii rezultate rapide, precum cele obţinute de specialist, poţi să apelezi contra cost la consultanţă personalizată.

Publicitate

Dacă vă plac materialele publicate va invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook

24 de comentarii la „Totul despre dieta ketogenica: Slăbeşte mâncând de toate, în special grăsimi!”

  1. Buna ziua dl doctor.eu am facut dieta dukan timp de 4 luni si am reusit sa slabesc 15 kg dar dupa ce am renuntat la dieta am reprins kg pierdute….de atunci am incercat si alte diete dar nu au mai dat rezultate as dori sa imi faceti dvs o dieta personalizata va multumesc si astept un raspuns

    • Pentru consiliere trimiteti mail la andy6pnp@yahoo.com sau mesaj pe butonul contact. O sa va raspund in limita timpului disponibil, cand ajung sa citesc mail de la dvs.

  2. Bună ziua, mă numesc Paul, am 52 de ani, 1,77 m și 144 kg. Sunt artist liric la operă și nu mai încap în costumele de la serviciu. Asta pe scurt. Reușisem să slăbesc cu un regim de viață continuu, asemănător cu al dvs. M-am lăsat de fumat de 3 ani, după 30 de ani în care am fumat un pachet pe zi. Am o situație scrică cu monitorizarea greutății zilnice timp de mai bine de un an, cum am slăbit treptat și cum am reînceput treptat să mă îngraș, dintr-un moment nefericit în care am aflat că mama are Alzheimer și am fost nevoit să-mi schimb viața. Din acel moment, eu și soția mea ne-am mutat împreună cu mama (care treptat a uitat aproape tot, nu se mai poate îngriji singură fiind dependentă de noi) și încercând să-i echilibrăm viața am reușit să ne-o pulverizăm pe a noastră. Pe situația zilnică se vede cum din septembrie anul trecut am început să mă întorc de unde plecasem. Programul de lucru combinat cu problemele de acasă nu mă ajută să-mi găsesc un nou echilibru. Soția este alături de mine și e dispusă să-mi fie antrenor personal și bodyguard. Chiar i-a trecut prin cap să facă un credit bancar ca să ne permitem să intrăm într-un program mai drastic (chirurgical!). Probabil că stress-ul mi-a omorât voința. Nu știu ce se întâmplă dar același regim nu mai funcționează! Nu vreau să stau liniștit, să mă alarmez abia pe la 200 de kile. Oare se mai poate face ceva?

    • Situatia e foarte grava. Intradevar, la kilogramele astea aveti indicatie pentru o operatie de chirurgie bariatrica. Eu v-as putea consilia, dar trebuie sa stiti ca rezultatele depind de respectarea indicatiilor, si ca nu iti injumatatesti greutatea peste noapte ! Practic, duceti in spate inca un om ! E ca si cum inima dvs lucreaza pentru doua persoane in acelasi timp.
      Exista o sumedenie de informatii pe site si pagina. Daca doriti sa va consiliez eu personal, ma puteti contacta direct pe mail andy6pnp@yahoo.com sau prin http://www.andreilaslau.ro/contact
      Chiar si daca va micsorati stomacul, de dieta nu scapati. Asta va spun 1000%.

  3. BUNA ZIUA DL.DOCTOR EU DE CURAND AM NASCUT ADICA 5 LUNI SI AM RAMAS CU 15 KG, AM LUAT FOARTE MULT IN TIMPUL SARCINI NICIODATA NU AM FOST FOARTE SLABA SI INTOTDEUNA MAM CONFRUNTAT CU CATEVA KG IN PLUS, DE MULTE ORI INLOCUIAM MESELE CU DULCIURI IMI PLAC FOARTE MULT, AS VREA SA SCAP DE KG IN PLUS DAR NU PREA AM TIMP PTR MINE SA IMI GATESC TOT FELUL DE MANCARURI AS DORI DACA SE POATE SA IMI FACE-TI O DIETA CARE AS PUTEA SA O TIN SI CARE NU NECESITA FOARTE MULT GATIT. VA ,ULTUMESC SI ASTEPT RASPUNSUL D-VOASTRA

  4. Buna ziua ,ma numesc Roxana am 1,75 28 de ani si 90 de kg as vrea sa slabesc am tahicardie cum fac unpic de sport obosesc foarte repede , am incercat sa maninc de 2 ori oe zi si dupa ora 6 deloc, va rog daca ma puteti ajuta. Va multumesc!

    • Daca doriti sa va consiliez eu personal, lasati un mail pe andy6pnp@yahoo.com
      Daca doriti informatii generale / reguli / alimente permise / alimente interzise / mod de gatire / sute de exemple de mese – gasiti pe site si pagina.

  5. Buna ziua, am 1,59m,su 80 kg….si doresc enorm sa slabesc….merg la sala de 3 ori pe sapt cate doua ore…,,dar nu stiu ce sa mananc,cum …si cat……sa fie bine si corect…… sunt aproape tot timpul balonata..retin apa……si am o continua si acuta pofta de dulce.. vs rog mult, ajutati ma..,

  6. Buna Andrei,am citit toate sfaturile tale ,am inceput si eu aceasta dieta,insa vreau sa the intreb daca batoanele de slabit pot fi folosite atunci cand timpul nu ti permits sa ti prepari ceva..

  7. buna ziua D/NUL doctor ma puteti ajuta si p mn cu un sfat sa slabesc ,am 1,52m si 74 kg si asi vrea sa ajung la un 49 kg daca sar putea .multumesc!

  8. Domnul doctor am mare nevoie de sfatu dumneavoastra am incercat sa tin o dieta dar din ce in ce mi se face foame,problema la mn este ca nu mananc toata ziaa si seara mi se face foame.cu tot respectul va rog frumos sa imi dati un sfat as vrea sa mai scad in greutate 9 kg

  9. buna ziua domnul dr , vreau sa slabesc vreo 10 kg sa mi spune ti va rog cum as putea .Va multumesc mult. O zii buna.

  10. Am diabet tip 2 ,hiper tensiune arteriala , angina pectorala , în 2010 operata de leziuni precanceroase de col uterin , nu am fiere de 15 ani ! Am 157cm si 70 kg .
    Vreau sa slabesc pana la 60 kg .
    Ca si varsta am 58 ani ! Astept un raspuns !
    Multumesc !

  11. Am 51 de ani, 100 kg si 1,62 inaltime , diabet tip II hipertensiune si am reusit sa slabesc 15 kg in ultimele 3 luni cu regim vegetarian , insa acum nu mai reusesc sa dau jos nimic , va rog consiliere personalizata .

Comentariile sunt închise.