Ce pensii se majoreaza din aceasta luna

Pensii de stat 2018. Pensiile de peste 2.000 de lei se majorează din ianuarie

Pensiile în cuantum de peste 2.000 de lei se majorează, începând cu luna ianuarie 2018, după ce impozitul care li se aplică a scăzut de la 16% la 10%. În prezent, numai pensiile de peste 2.000 de lei sunt impozitate, conform legislației fiscale.

Veniturile din pensii sunt impozitate numai dacă depășesc suma de 2.000 de lei, se arată actualmente în Codul fiscal.

Din moment ce impozitul pe venit a scăzut, de la 1 ianuarie 2018, de la 16% la 10%, asta înseamnă că pensiile de peste 2.000 de lei se majorează din luna curentă.

Concret, deoarece cota de impozitare este mai mică, suma de bani ce ajunge efectiv în mâinile pensionarilor crește.

Pensiile mai mici de 2.000 de lei nu sunt impozitate în momentul de față.

Citeste si Punct de pensie 2018: Pensionarii vor primi mai mulți bani din vară

Pe la jumătatea lui 2018, pensiile vor înregistra o ușoară creștere, întrucât, potrivit unui act normativ ce a fost publicat la finalul anului trecut, punctul de pensie se va majora cu 10% față de cât este în prezent.

Din iulie 2018, punctul de pensie va ajunge la 1.100 de lei, față de 1.000 de lei, cât este valoarea lui actuală, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, act publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 902 din 16 noiembrie 2017.

Articolul continuă după reclame

În 2017, punctul de pensie s-a majorat de două ori: prima dată la 1 ianuarie, când a ajuns la 917,5 lei (o creștere de 5,25%), iar a doua creștere a fost în luna iulie, când a ajuns la 1.000 de lei. Așadar, de la jumătatea anului, el va crește cu 10% față de cât este în prezent.

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice arată cum se calculează pensia în funcție de punctul de pensie: „Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie”. Practic, creșterea punctului de pensie înseamnă o ușoară creștere a sumei de bani care ajunge în buzunarul pensionarului.

Aceeași lege definește punctajul mediu anual ca fiind „numărul de puncte realizat de asigurat, calculat prin raportarea punctajului total realizat de acesta în întreaga perioadă de activitate la numărul anilor corespunzători stagiului complet de cotizare prevăzut de lege la data pensionării”.

Potrivit Legii pensiilor, pensiile trebuie să crească anual: „valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat”. De pildă, în 2013, punctul de pensie era de 762,1 lei.

Sursa: www.avocatnet.ro

Publicitate

Dacă vă plac materialele publicate va invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook