Articole

5 plante care te ajuta sa lupti cu stresul si depresia

Nu este o noutate faptul că stresul poate avea un impact major asupra organismului, de cele mai multe ori în sens negativ- creşte riscul de boli cardiace, contribuie la acumularea kilogramelor şi poate determina apariţia insomniei şi a depresiei.

Şi, de parcă nu ar fi de ajuns, stresul pe termen lung poate slăbi capacitatea sistemului imunitar şi poate favoriza instalarea cancerului.

Cele mai frecvente afecţiuni care pot apărea pe fondul stresului

Slăbeşte sistemul imunitar

Cercetările realizate de către oamenii de ştiinţă americani de la Universitatea din Wisconsin arată că stresul prelungit poate slăbi sistemul imunitar, lăsând pacientul mult mai vulnerabil în faţa afecţiunilor autoimune şi a infecţiilor.

Aşadar, nu trebuie să ne mire faptul că răcelile şi virozele respiratorii sunt strâns legate de modul în care gestionăm situaţiile stresante.

Risc dublu de a deveni obezi

De cele mai multe ori, felul în care reuşim sa facem faţă stresului ca adulţi este determinat de modul în care făceam acest lucru în copilărie. Dacă în copilărie obişnuiam să ne refugiem în mâncare atunci când părinţii ne certau sau luam o notă proastă la şcoală, iar urmările nu erau foarte vizibile datorită metabolismului, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre perioada maturităţii.

Odată ajunşi la maturitate, trebuie să înţelegem că anumite situaţii pot fi evitate sau pot fi ţinute în frâu prin gestionarea stării emoţionale.

Dacă deadline-ul la job sau o discuţie în contradictoriu vă supun unui stres suplimentar, nu trebuie să vedeţi în alimente un refugiu, deoarece corpul nu mai are acelaşi mecanism de ardere a grăsimilor ca în copilărie. Tot ce este în plus şi nesănătos se depune, iar acest lucru se vede cel mai bine în cifrele îngrijorătoare privind rata obezităţii la nivel mondial.

Favorizează apariţia cancerului de piele

Oamenii de ştiinţă au descoperit că stresul pe termen lung poate accelera evoluţia celei mai periculoase forme de cancer de piele, melanomul.

Motivul pentru care stresul poate avea acest efect este norefinefrina, un hormon eliberat în urma stresului, care activează anumite enzime ce stimulează creşterea în volum a vaselor de sânge prezente în tumori, accelerând astfel creşterea şi răspândirea celulelor canceroase.

Exerciţiile fizice regulate, alimente precum legume şi fructe proaspete şi carnea slabă, dar şi consumul de alcool în cantităţi moderate trebuie să fie mottoul vostru pentru a face faţă cu brio stresului.

Stresul reduce activitatea cerebrală

Dragi studenţi, luaţi aminte! Stresul înainte de examen vă poate afecta capacitatea de memorare şi de înţelegere.

Într-un studiu realizat pe două grupuri de studenţi care se pregăteau să susţină examene importante s-a descoperit că cei mai putin stresaţi au făcut faţă mai bine sarcinilor care li s-au dat, iar activitatea cerebrală a fost mult mai intensă, respectiv atenţia, discernământul şi organizarea au fost mult mai bune decât în grupul studenţilor foarte stresaţi.

Pentru a evita stresul în perioade foarte solicitante este indicat să: ascultaţi o muzică relaxantă, faceţi exerciţii de stretching cu fereastra deschisă, faceţi o plimbare în parc, fiţi mai tandri cu persoana iubită şi încercaţi să vă vopsiţi camera într-o culoare care nu oboseşte ochiul şi psihicul (un bun exemplu este culoarea verde).

Articolul continuă după reclame

Una dintre metodele de calmare si relaxare care te poate ajuta sa treci mai usor peste momentele dificile si stresante consta in folosirea plantelor medicinale, sub forma de ceaiuri sau tincturi.

Iata cinci plante care promit sa contribuie la starea de bine:

Sunătoarea, tratament natural pentru depresie

Numită şi “prozac natural”, sunătoarea – cel mai bun antidepresiv natural – este recomandată pentru stări de teamă, tendinţa de izolare, deznădejde. Dacă nu-ţi place gustul amărui al infuziei de sunătoare, îndulceşte-o cu miere.

Poti bea o cana de infuzie pe zi, chiar si seara, ori trei, daca situatia e mai grava. Tinctura de sunatoare e, de asemenea, o varianta eficienta, mai ales daca astenia vine la pachet cu stari de nervozitate si insomnii.

Trebuie sa stii ca sunatoarea interactioneza cu o serie de substante care se regasesc in medicamente, de aceea este bine sa te consulti cu medicul tau daca urmezi un anumit tratament si vrei sa folosesti si sunatoarea pentru combaterea depresiei.

Busuiocul

Aceasta planta te ajuta sa lupti cu depresia si stresul prin combaterea excesului de cortizol secretat in astfel de situatii de glandele suprarenale. Asadar, busuiocul este o planta adaptogena, adica poate ajuta organismul sa se adapteze conditiilor dificile, sporindu-i rezistenta in anumite conditii. Busuiocul este excelent si in lupta cu astenia ce apare in mod frecent cand are loc schimbarea de antotimp.

Busuiocul poate fi consumat sub forma de tinctura sau infuzie. De asemenea, poti mesteca frunzele proaspete de busuioc pe post de guma de mestecat pentru a beneficia de proprietatile sale relaxante.

Uleiul volatil de busuioc este si el este extrem de eficient pentru calmarea nervilor in situatiile stresante.

O serie de studii facute in ultimii ani au confirmat eficacitatea busuiocului atunci cand vine vorba despre combaterea stresului, a anxietatii sau a depresiei.

Păducelul, pentru stres şi nervozitate

Se recomanda ca supliment alimentar in insuficienta cardiaca, tulburari de ritm cardiac, recuperare dupa infarct miocardic, eretism cardiac, tulburari cardiace cu substrat nervos, stari de neliniste, de frica, stari emotive, degenerari ale cordului si scleroza coronariana la persoane in varsta, ajuta la diminuarea si ameliorarea tulburarilor cardiace care insotesc menopauza.

Ceaiul de paducel se prepara din 1-2 plicuri x 1,0 g la 250 ml apa fierbinte prin infuzare timp de 10-15 minute.

Infuzia se consuma calda, 2 cani pe zi (una in timpul zilei, iar cea de a doua seara, cu jumatate de ora inainte de culcare); se bea incet, inghititura cu inghititura; se recomanda a se utiliza cel putin 6 luni pe an.

Levantica (Lavandula angustifolia)

1 lingurita maruntita se pune la 250 ml apa clocotita. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoara. Se pot consuma 2-3 cani pe zi. Asigura o linistire nervoasa. Exista in comert si extrase cu care se pot face bai relaxante.

Teiul, cel mai popular tratament anti stres

Cel mai popular remediu antistres chiar nu mai are nevoie de recomandări suplimentare!

Instrucţiuni de folosire

► Prepară infuzii cu o lingură de plantă la o cană de apă (250 ml).

► Bea 2-3 căni de infuzie pe zi.

► Infuzează ceaiul verde doar 1-2 minute. Aruncă prima infuzie: e foarte tare; bea-o pe cea de-a doua, dar până în ora 14.00.

Surse: www.csid.ro

doc.ro

www.unica.ro

Publicitate

This website uses cookies.