Rolurile principale ale colonului sunt absorbtia apei si a electrolitilor (jumatatea proximala) si depozitarea materiilor fecale pana la eliminarea lor (jumatatea distala). Datorita acestor roluri, miscarile de la nivelul colonului sunt lente.
Aceste miscari sunt de doua tipuri: de amestec (haustratiile) si propulsive (in masa). Iritatia colonului, precum si stimularea intensa a sistemului nervos parasimpatic pot initia miscari intense in masa.
Absorbtia si secretia la nivelul colonului
Colonul nu poate absorbi mai mult de 2-3 litri de apa pe zi. Pentru un scaun de consistenta normala se resoarbe 86% din apa existenta in colon.
Mici variatii de procent pot schimba consistenta scaunului: 88% apa resorbita − scaunul devine prea tare, 82% apa resorbita − scaunul devine prea fluid.
Colonul preia cea mai mare parte a sodiului si a clorului care nu au fost absorbite in intestinul subtire.
Potasiul este secretat de catre colon. Aceste procese sunt controlate de catre aldosteron (hormon mineralo-corticoid secretat de zona glomerulara a corticosuprarenalei).
A avea grijă de sănătatea colonului, prin intermediul detoxifierilor regulate și prin menținerea sa într-o stare bună, având o floră bacteriană rezistentă și variată este sinonim cu sănătatea.
Iată 3 rețete de sucuri care ajută la purificarea eficientă a colonului:
1. Suc de mere, morcovi și ghimbir
Sucul de mere, morcovi și ghimbir este unul dintre cele mai eficiente sucuri naturale care activează funcția colonului.
Este binecunoscut faptul că sucul de mere este unul dintre cele mai bune remedii naturale pentru detoxifierea colonului.
Sucul de mere stimulează peristaltismul intestinal, elimină toxinele, susține sănătatea ficatului și impulsionează funcția sistemului digestiv.
Dacă, în plus, combinăm sucul de mere cu cel de morcovi și adăugăm puțin ghimbir, obținem un suc bogat în vitamine și minerale, având puternice proprietăți antiinflamatorii. Pentru a prepara acest suc vom folosi următoarele:
Ingrediente:
– un măr (la alegere)
– 2 morcovi
– 1 pahar cu apă (200 ml)
– 1 linguriță de ghimbir proaspăt, răzuit fin (3 g)
Preparare:
– Mai întâi se spală bine toate ingredientele, apoi se taie morcovii și mărul în 4 (se păstrează coaja acestuia).
– Cu ajutorul unui blender se procesează mărul și morcovii împreună cu apa. La sfârșit se adaugă ghimbirul ras și se mai procesează puțin. Se consumă imediat, proaspăt, întotdeauna pe stomacul gol, la micul dejun.
2. Băutură de kefir cu in
Consumul kefirului proaspăt în mod regulat ne ajută să ne menținem sănătatea colonului. Fiind prin excelență un aliment probiotic, cu culturi vii și active de bacterii (așa-numitele “bacterii bune”), kefirul are următoarele proprietăți benefice:
– Ajută la evitarea bolilor inflamatorii ale intestinului;
– Datorită calciului pe care îl conține, se ține sub control creșterea bacteriilor nocive;
– Kefirul este un remediu foarte bun contra problemelor stomacale precum indigestia, flatulența, mișcările neregulate ale intestinului și clasica senzație de stomac îngreunat care apare după masă.
Dacă adăugăm kefirului și câteva lingurițe de in, vom optimiza și mai mult funcționarea colonului.
– Semințele de in sunt o sursă bogată în acizi grași Omega 3, fibre solubile și lignani având efecte puternic antiinflamatorii și un bun efect lubrifiant care ajută la menținerea sănătății digestive.
Pentru a prepara această băutură purificatoare avem nevoie de următoarele:
Ingrediente:
– ½ pahar de kefir proaspăt (100 ml)
– 1 lingură de făină de in (15 g)
Preparare:
– Această băutură se prepară foarte ușor, și anume: se adaugă în paharul de kefir semințele de in măcinate și se amestecă bine până când ingredientele se omogenizează (nu este nevoie de blender). Se consumă proaspătă, la micul dejun sau între mese, pe stomacul gol.
3. Suc natural de struguri roșii
Conform unui studiu publicat în revista Science translational medicine, resveratrolul, un puternic antioxidant conținut de strugurii roșii sau negri și în special, de pielița acestora, ajută la buna funcționare a colonului și mai ales previne formarea celulelor cancerigene.
– Resveratrolul are capacitatea de a pătrunde profund în centrul nucleului celulelor care formează colonul, împiedicând mutația ADN-ului ca și consecință a acțiunii nocive a radicalilor liberi.
– De asemenea, strugurii sunt fructe foarte recomandate pentru detoxifierea organismului, au proprietăți antiinflamatorii, combat obezitatea și susțin sănătatea cardiacă.
Ingrediente:
– ½ cană de struguri roșii (100 g)
– 1 pahar cu apă (200 ml)
Preparare:
– Această băutură naturală se prepară foarte ușor, în doar câteva minute. Strugurii se spală bine și se procesează în blender cu apa.
– Sucul astfel obținut se poate strecura (dacă doriți) pentru a îndepărta semințele. Sucul de struguri trebuie consumat proapăt, preferabil dimineața pe stomacul gol.
Specialiștii în nutriție ne indică de asemenea, faptul că un remediu foarte eficient pentru o bună funcționare a colonului este apa caldă cu lămâie consumată dimineața.
Fiind foarte bogate în minerale și vitamine, lămâile ajută la eliminarea toxinelor din tractul digestiv. Calitățile digestive ale sucului de lămâie ajută la combaterea simptomelor indigestiei, precum arsurile stomacale, eructațiile și distensia abdominală.
Acidul citric din lămâi ajută la maximizarea funcției enzimelor care stimulează ficatul și ajută astfel la detoxifierea eficientă a corpului.
Surse: colonhelp.ro
This website uses cookies.